ORDIN nr. 1454 din 2 decembrie 2014
Pentru aprobarea Normelor metodologice privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical în regim independent
EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 928 din 19 decembrie 2014
Văzând Referatul de aprobare nr. NB 10.440/2014 al Direcţiei generale resurse umane, juridic şi contencios din cadrul Ministerului Sănătăţii,având în vedere prevederile art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 53/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă Normele metodologice privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical în regim independent, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, precum şi direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, împreună cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Alin Iulian Tucmeanu, secretar de stat
