ANUNȚ IMPORTANT PRIVIND PERIOADA DE ÎNSCRIERE ȘI CONDIȚIILE DE ÎNSCRIERE LA EXAMENUL DE GRAD PRINCIPAL – SESIUNEA 2 – 3 SEPTEMBRIE 2021
Vă informăm că asistenții medicali generaliști, de pediatrie, de ocrotire, surorile medicale și oficianții medicali vor susține examenul de grad principal în data de 2 Septembrie 2021.
Moașele, asistenții medicali din celelalte specializări paraclinice, vor susține examenul de grad principal în data de 3 Septembrie 2021.
PERIOADA pentru depunerea dosarelor de înscriere este cuprinsă între
26 IULIE și 10 AUGUST 2021 – în ultima zi de înscrieri până la ora 12, pentru toate specialitățile.
CONDIȚIILE DE VECHIME = TREBUIE 5 ANI EFECTIV MUNCIȚI CU NORMĂ ÎNTREAGĂ SAU ECHIVALENT PARȚIAL – vechime calculată până la data examenului 2 – 3 SEPTEMBRIE 2021
IN PRIMA ETAPĂ –
Candidații CARE SUNT ÎN SITUAȚIA DE INCERTITUDINE PRIVIND VECHIMEA DE 5 ANI LA NORMĂ ÎNTREAGĂ, vor trimite DOSARELE DE ÎNSCRIERE SCANATE PDF ONLINE PENTRU VERIFICAREA ÎNDEPLINIRII CONDIȚIILOR DE VECHIME EFECTIVĂ CU AVIZ DE LIBERĂ PRACTICĂ – ÎNAINTE DE A ACHITA TAXA DE ÎNSCRIERE la bancă!
DOSARELE candidaților – cu toate actele necesare SE VOR TRIMITE ONLINE SCANAT PDF (NU PRIMIM POZE CU TELEFONUL! ) PENTRU VERIFICAREA ÎNDEPLINIRII CONDIȚIILOR DE VECHIME EFECTIVĂ CU AVIZ DE LIBERĂ PRACTICĂ, PENTRU CA ULTERIOR SĂ VĂ COMUNICĂM CINE ÎNDEPLINEȘTE CONDIȚIILE SĂ MEARGĂ LA BANCĂ ACHITE TAXA DE EXAMEN DE 150 LEI ÎN CONTUL DE LA OAMGMAMR NAȚIONAL!
Atenție! Documentele pentru dosarul de înscriere vor fi scanate color după originale (față-verso unde este cazul) numai în format PDF, cu documentele scanate într-un singur FIȘIER PDF cu toate documentele, iar la subiectul mesajului trimis împreună cu fișierul PDF se va menționa:
Dosar de înscriere la EXAMENUL DE GRAD PRINCIPAL – SESIUNEA SEPTEMBRIE 2021 cu:
– Numele și Prenumele candidatului cu Inițiala tatălui, numele purtat anterior (după caz), specialitatea în care s-a înscris la examen, numărul de telefon al candidatului și ADRESA de e-mail
Depunerea dosarelor de înscriere se va face ONLINE – SCANAT PDF pe adresa de e-mail
secretariat1@oammr-galati.ro
secretariat2@oammr-galati.ro
ETAPA A II- a – după verificarea documentelor și adeverințelor de vechime din dosarul de înscriere trimis online scanat PDF, după achitarea sumei de 150 lei și depunerea chitanței la dosar,
ÎN PERIOADA de la 26 IULIE și până la 10 AUGUST 2021 – doar în ultima zi ora 12 = DE LUNI PÂNĂ JOI, în intervalul orar 9 până la ora 16 – putem primi DIRECT la sediu dosarele fizice aduse candidații din Municipiul GALAȚI – DAR NUMAI CU PROGRAMARE și vă rugăm să sunați înainte pentru programare!
CANDIDAȚII DIN ALTE LOCALITĂȚI DIN JUDEȚUL GALAȚI: TECUCI, TG. BUJOR, toate comunele din județ, VOR TRIMITE DOSARUL DE ÎNSCRIERE PRIN POȘTĂ CU CONFIRMARE DE PRIMIRE!
Adresa: OAMGMAMR GALAȚI – Str. Brăilei Nr. 31 etajul 1 Galați – Cod poștal 800076
Cuantumul taxei de participare la examen este de 150 lei/participant și se VA ACHITA NUMAI DUPĂ VERIFICAREA ÎNDEPLINIRII CONDIȚIILOR DE ÎNSCRIERE LA EXAMEN!
TAXA se va plăti în contul IBAN RO49UGBI0000362008983RON, deschis la GARANTI BANK, beneficiar OAMGMAMR – CIF 15346984.
Pe documentul de plată, plătitorul va menționa „Sumă de participare examen grad principal – 2021”.
CONDIȚIILE DE ÎNSCRIERE LA EXAMENUL DE GRAD PRINCIPAL SESIUNEA 2021:
(1) La examenul de grad principal se pot înscrie candidații care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:
a) Sunt titulari ai certificatului de absolvire eliberat de Ministerul Sănătății sau sunt absolvenți cu diplomă/certificat de absolvire/licență sau document echivalent ai uneia dintre următoarele categorii de instituții de învățământ:
– liceu sanitar;
– școală postliceală sanitară;
– colegiu medical universitar;
– facultate de medicină/de asistență medicală/de moașe;
b) Fac dovada unei experiențe profesionale cumulate de minimum 5 ani în specialitatea în care au obținut titlul de calificare, dobândită în condițiile legii, până la data susținerii examenului = 2 – 3 Septembrie 2021
În sensul prezentelor prevederi, prin experiență profesională se înțelege exercitarea EFECTIVĂ a activităților profesionale cu normă întreagă sau echivalent de fracții de normă și cu respectarea celorlalte condiții de exercitare prevăzute de lege pentru profesia în cauză (CERTIFICAT DE MEMBRU ȘI AVIZ DE LIBERĂ PRACTICĂ și cotizația de membru achitată)
VECHIMEA EFECTIVĂ înseamnă perioada muncită efectiv (calculată FĂRĂ perioada C.I.C., FĂRĂ perioada de șomaj tehnic, FĂRĂ concediile fără plată și / sau absențele nemotivate și FĂRĂ perioada concediilor medicale)
c) au achitat suma de participare la examen.
(2) La examenul de grad principal organizat în specialitatea titlului de calificare = obținut în baza programelor de RECONVERSIE PROFESIONALĂ, conform prevederilor Ordinului ministrului sănătății nr. 613/2013, privind aprobarea Normelor de organizare și desfășurare a pentru obținerea specializărilor în domenii complementare specialității de bază de către asistenții medicali generaliști și asistenții medicali de pediatrie, cu modificările și completările ulterioare, conform anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 942/2017 pentru aprobarea Normelor de organizare și desfășurare a programelor de specializare în vederea reconversiei profesionale, cu modificările și completările ulterioare și ale anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.076/2019 pentru aprobarea Normelor de organizare și desfășurare a programelor de specializare în vederea reconversiei profesionale, pot participa doar asistenții medicali care fac dovada încadrării, în condițiile legii, în funcția de asistent medical cu normă întreagă sau echivalent parțial, pe o perioadă cumulată de minimum 5 ani ANTERIORI datei de susținere a examenului de grad principal, în structura sanitară corespunzătoare specialității respective obținute prin RECONVERSIE după cum urmează: radiologie-imagistică medicală, de laborator, de balneofizioterapie, de nutriție și dietetică, de igienă și sănătate publică, etc.
(la 26-09-2019, Alineatul (2) din Articolul 18 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 1.403 din 12 septembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 26 septembrie 2019 )
(3) Prevederile condițiilor de minim 5 ani vechime efectivă cu normă întreagă sau echivalent parțial, se aplică și în cazul candidaților cu formare profesională efectuată în străinătate și recunoscută în România (de Ministerul Educației) în condițiile legilor în vigoare.
DOSARUL de înscriere TREBUIE să conțină următoarele documente:
a) Cererea TIP de înscriere, cu datele de contact, semnată; = AVEȚI MODEL ATAȘAT MAI JOS
b) Declarație privind informarea referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal de către O.A.M.G.M.A.M.R., conform modelului; = AVEȚI MODEL ATAȘAT MAI JOS
c) copia actului de identitate valabil la data susținerii examenului;
d) copia diplomei / a certificatului de absolvire în specialitatea titlului de calificare, eliberat de Ministerul EDUCAȚIEI sau Sănătății sau a diplomei/certificatului de absolvire/licență sau documentului echivalent eliberate/eliberat de una dintre instituțiile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit.
e) copia atestatului de echivalare, după caz;
f) în cazurile candidaților cu formare profesională efectuată în străinătate și recunoscută în România, candidatul va depune copia diplomei obținute în străinătate, însoțită de traducerea legalizată la notar în limba română și de copia documentului de recunoaștere a calificării în România de la Ministerul Educației;
g) Adeverință eliberată de angajator din care să reiasă, după caz: = AVEȚI MODEL ATAȘAT MAI JOS
(I) experiența profesională de minimum 5 ani la data susținerii examenului, cumulată în specialitatea în care a profesat cu titlul de soră medicală/oficiant medical (M) și asistent medical, în cazul în care a dobândit ulterior, în condițiile legii, un titlu oficial de calificare în specialitatea de asistent medical (PL, SSD sau S);
(II) condițiile de încadrare și de vechime cu durata de minim 5 ani pentru situațiile prevăzute la asistenții care au curs de la RECONVERSIA profesională într-o specialitate paraclinică;
h) Copia actelor de schimbare a numelui, după caz – Certificat căsătorie sau sentință de divorț:
i) CHITANȚA Cu dovada plății taxei / sumei de participare la examen = 150 lei;
(2) Candidații care au desfășurat activitate de VOLUNTARIAT vor depune Contractul de voluntariat, încheiat în conformitate cu prevederile Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, cu modificările ulterioare și Certificatul de voluntariat emis de către organizațiile gazdă, încheiat conform art. 10 alin. (4) din Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, cu modificările ulterioare;
Vechimea acumulată în perioada de Voluntariat se calculează în funcție de timpul de lucru efectiv prestat și de respectarea celorlalte condiții de exercitare prevăzute de lege pentru profesia în cauză (CERTIFICAT DE MEMBRU ȘI AVIZ DE LIBERĂ PRACTICĂ pe durata contractului de Voluntariat).
(3) În situația în care solicitantul a exercitat profesia pe teritoriul altui stat, acesta va depune, în copie legalizată și traducere legalizată, documente emise de autoritatea competentă sau angajatorul din statul în cauză din care să rezulte perioadele de exercitare efectivă și legală a profesiei pe teritoriul acelui stat.
Pe coperta dosarului fizic de înscriere se scrie de către candidat: numele și prenumele candidatului cu inițiala tatălui, numele purtat anterior (după caz), specialitatea în care s-a înscris la examen, numărul de telefon al candidatului și adresa de e-mail !
g) Adeverință eliberată de angajator și eventual REVISAL din care trebuie să reiasă, după caz:
(i) experiența/ vechimea profesională de minimum 5 ani cu normă întreagă sau echivalent din norme parțiale, la data susținerii examenului 2-3 Septembrie 2021, cumulată în specialitatea în care a profesat cu titlul de soră medicală/oficiant medical (M) și asistent medical, în cazul în care a dobândit ulterior, în condițiile legii, un titlu oficial de calificare în specialitatea de asistent medical (PL, SSD sau S);
(ii) condițiile de încadrare și de durată precizate pentru situațiile de RECONVERSIE profesională.
4) În situația în care candidatul / solicitantul a exercitat profesia de asistent medical generalist / altă specialitate pe teritoriul altui stat, acesta va depune la SEDIUL OAMGMAMR, în copie legalizată și traducere legalizată, documente emise de autoritatea competentă de control și reglementare sau de la angajatorul din statul în cauză, din care să rezulte norma de muncă și perioadele de exercitare efectivă și legală a profesiei pe teritoriul acelui stat.
VEDEȚI mai jos atașat MODELUL de Adeverință de vechime care trebuie completată de angajator.
CERERE DE ÎNSCRIERE LA EXAMENUL DE GRAD PRINCIPAL SESIUNEA SEPTEMBRIE 2021
MODEL adeverinta pt vechimea in munca si specialitate
DECLARAȚIE CONSIMȚĂMÂNT PROTECȚIA DATELOR
Vă transmit Tematica și bibliografia examenului de grad principal pentru asistenți medicali generaliști, moașe, asistenți medicali, surori medicale și oficianți medicali – Sesiunea SEPTEMBRIE 2021, așa cum sunt publicate pe site-ul www.oamr.ro.
1.-GENERALIST-2021-tematica-si-bibliografie-examen-grad-principal
2.-RADIOLOGIE-2021-tematica-si-bibliografie-examen-grad-principal
3.-MEDICO-SOCIAL-2021-tematica-si-bibliografie-examen-grad-principal
4.-IGIENIST-DE-CAB.-STOMATOLOGIC-2021-tematica-si-bibliografie-examen-grad-principal
5.-MOAŞE-OG-2021-tematica-si-bibliografie-examen-grad-principal
6.-STOMATOLOGIE-2021-tematica-si-bibliografie-examen-grad-principal
7.-BFT-2021-tematica-si-bibliografie-examen-grad-principal
8.-LABORATOR-2021-tematica-si-bibliografie-examen-grad-principal
9.-NUTRIŢIE-şi-DIETETICĂ-2021-tematica-si-bibliografie-examen-grad-principal
10.-FARMACIE-2021-tematica-si-bibliografie-examen-grad-principal
11.-IGIENĂ-şi-SĂNĂTATE-PUBLICĂ-2021-tematica-si-bibliografie-examen-grad-principal